Biografie
Echipe de club
Iulian Apostol a început să joace fotbal la una din cele două echipe-fanion din oraşul său natal, Dunărea Galaţi. A debutat în Liga II în sezonul 1996-1997, când avea doar 16 ani, şi în primele două sezoane a evoluat în unsprezece meciuri.
Fiind observat de către reprezentanţi ai celuilalt club important din oraş, Oţelul Galaţi, Apostol a ajuns la această formaţie, însă nu a reuşit să evolueze nici măcar un minut la Oţelul. S-a întors, astfel, la Dunărea, unde a continuat să joace până în 2000.
În acest an, Apostol a schimbat echipa, însă a ajuns tot la o formaţie care evolua în liga secundă, Metalul Plopeni. Pentru prahoveni a evoluat un singur sezon, însă cele 2 goluri marcate în 22 de partide au ajutat această formaţie să termine anul competiţional pe un respectabil loc 6 în Liga II.
Evoluţiile bune ale lui Apostol le-au atras atenţia mai multor formaţii din Liga II, iar el a ajuns la Gloria Buzău. Tot un singur sezon a stat şi la Buzău, după care s-a întors în oraşul său natal, la Oţelul Galaţi, având astfel ocazia să debuteze în Liga I.
Primul meci în Liga I pentru Iulian a fost o înfrângere a gălăţenilor pe teren propriu într-un meci cu Univesitatea Craiova, la data de 9 august 2003. Primul gol marcat de către Apostol pe primul eşalon a venit tot în acest sezon, când a marcat golul victoriei într-un Oţelul Galaţi - Farul Constanţa 2-1 disputat în martie 2004.
În 2004, Apostol schimbă din nou echipa, ajungând la formaţia împotriva căreia a marcat acel prim gol în Liga I, Farul Constanţa. Pentru aceasta evoluează timp de un an şi jumătate, întorcându-se la Oţelul în cea de-a doua parte a sezonului 2005-2006.
După ce joacă acel retur de campionat la Galaţi, Apostol revine la Constanţa, unde are cel mai prolific sezon din carieră : în 25 de partide, el marchează şase goluri, inclusiv primul gol al acelei ediţii de campionat, în poarta UTA-ei din Arad.
Un meci excelent făcut de Apostol în etapa a XXI-a, împotriva formaţiei Unirea Urziceni, în care a marcat şi golul victoriei constănţene, îl aduce pe Apostol în vederile unui transfer la formaţia ialomiţeană, la care avea să ajungă în vara anului 2007.
În 2008, Iulian Apostol a ajuns cu Unirea Urziceni până în finala Cupei României, pierdută însă în faţa celor de la CFR Cluj. Deşi nu a jucat în finală, nici măcar în semifinală, Apostol a fost titular în meciul din optimi împotriva maramureşenilor de la FC Baia Mare şi a evoluat şi în meciul cu Steaua Bucureşti din sferturile de finală.
Echipa naţională
Iulian Apostol a debutat pentru echipa naţională de fotbal a României la data de 6 iunie 2009, în primul meci la naţională ca antrenor al lui Răzvan Lucescu. El a fost chemat la prima reprezentativă datorită evoluţiilor excelente de la Unirea Urziceni, cu care era aproape campion al României la acea dată. El a evoluat foarte bine în acest meci, dăruindu-se exemplar şi fiind un pion important în ceea ce a fost prima victorie din mandatul lui Răzvan Lucescu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu