vineri, 26 august 2011

Trio românesc în grupele Europa League!

După cum ştiţi aseară s-au disputat cele cinci partide din play-off-ul Europa League în care erau angrenate echipele româneşti. Dintre ele, trei echipe s-au calificat mai departe: Steaua, Rapid şi Vaslui.

18.00  Dinamo Bucureşti 2:3 Vorskla Poltava  REZUMAT 
După rezultatul de 2:1 pentru ucrainieni din tur, Dinamo nu a reuşit să se califice pe teren propriu, chiar dacă avea nevoie de minim o victorie cu 1:0 pentru a trece mai departe. Fanii care au umplut stadionul pentru a-şi vedea echipa calificându-se în sfârşit în grupe, au fost dezamăgiţi de greşelile impardonabile din apărare, minunaţi de golul fabulos al lui Torje (singurul fotbalist adevărat de la Dinamo şi cel mai bun din campionatul românesc, în opinia mea) şi apoi din nou reduşi la tăcere de nişte faze dureros de simple ale ucrainienilor pe care defensiva dinamovistă nu le-a putut rezolva. Sincer, îmi pare rău că nu s-a calificat Dinamo, şi nu o spun doar ca să dea bine. Nu ştiu de ce, dar chiar îmi pare rău.
20.00  Gaz Metan Mediaş 1:0 Austria Viena  REZUMAT
Gaz Metanul a ieşit cu fruntea sus din Europa. Golul lui Hoban a dat speranţe medieşenilor, care aveau nevoie de un 2:0 pentru a se califica. N-au avut însă forţa necesară pentru a mai marca un gol, iar Austria Viena s-a calificat în detrimentul lor. Oricum, băieţii lui Pustai merită felicitaţi. Au ajuns până aici în Europa cu o echipă organizată, pragmatică şi muncitoare. S-au depăşit pe ei înşişi şi au reprezentat foarte bine România în Europa.
20.30  ŢSKA Sofia 1:1 Steaua Bucureşti  REZUMAT 
Steaua a reuşit un frumos scor de 3:1 la general în dubla manşă cu bulgarii, scor ce o aduce pentru a opta oară consecutiv în grupele europene. Meciul de la Sofia a fost mult mai facil decât se aştepta toată lumea. În ciuda atmosferei fabuloase din tribune, echipa bulgară nu a arătat deloc periculoasă şi rarerori a ameninţat poarta lui Tătăruşanu. De cealaltă parte, Steaua a făcut un meci tactic excelent, graţie antrenorului Ronny Levy. A închis mijlocul cu trei fotbalişti foarte buni, dintre ei Bourceanu şi Brandan fiind remarcaţii mei, şi s-a apărat cerebral, fără emoţii, lăsând la o parte disperarea ce o caracteriza când era pusă sub presiune în alţi ani. A mai venit şi golul lui Tănase, care a semnat calificarea clară a Stelei, un gol al lui Tănase de care acesta avea mare nevoie, un bonus pentru evoluţia într-adevăr foarte bună pe care a avut-o întreg meciul, poate cea mai bună de când a venit la Steaua. Golul de onoare al bulgarilor a venit în urma unei lipse de concentrare din partea apărării dar puţin mai conta. Platini ne-a demonstrat că e departe de original, la fel cum întreaga echipă bulgară ne-a arătat că nu e sperietoarea de care ne temeam. Steaua s-a calificat pe merit.
21.00  Rapid Bucureşti 1:1 Slask Wroclaw  REZUMAT
A doua echipă calificată este Rapid, care a făcut un egal, scor 1:1, cu polonezii de la Slask şi a câştigat cu scorul de 4:2 dubla manşă. Rapid a spart ghinionul anul acesta şi a pătruns în grupe după cinci ani de pauză. Rezultatul de la Timişoara nu are prea mare importanţă, chiar dacă s-a terminat egal, Rapid a arătat că este cu multe clase pentru polonezi şi aceeaşi lipsă de concentrare pe final, pe care am întâlnit-o şi la Steaua, a făcut ca Slask să marcheze.
21.00  Sparta Praga 1:0 FC Vaslui  REZUMAT
Dintre echipele calificate, cu siguranţă Vasluiul a avut cel mai mult de muncă. A întâlnit un adversar greu, ce-i drept, dar foarte departe de ce era Sparta Praga în trecut. Moldovenii au avut câteva ocazii mari prin Wesley şi Sânmărtean, care, apropo, e un jucător excepţional, părerea mea. Cehii au marcat un gol norocos, dar n-au mai reuşit până la final să facă mai nimic, mai ales că au rămas în 10 oameni pe final. Aşadar, o calificare muncită pentru Vaslui, care merită foarte multe felicitări.

Acestea sunt echipele noastre calificate: Steaua, Rapid şi Vaslui. Ele îşi vor afla adversarii din grupe la ora 14.00, când are loc tragerea la sorţi pentru grupele Europa League. Iată cum vor arăta urnele:
Urna A                                                                      
Tottenham (Anglia)
PSV Eindhoven (Olanda)
Atletico Madrid (Spania)
Sporting Lisabona (Portugalia)
Sporting Braga (Portugalia)
Schalke 04 (Germania)
Dinamo Kiev (Ucraina)
PSG (Franţa)
FC Copenhaga (Danemrca)
AZ Alkmaar (Olanda)
Anderlecht (Belgia)
FC Twente (Olanda) 

Urna B 
Fulham (Anglia)
Beşiktaş (Turcia) 
Hapoel Tel-Aviv (Israel)
Metalist Harkov (Ucraina)
Standard Liege (Belgia) 
Rubin Kazan (Rusia)
FC Bruges (Belgia) 
AEK Atena (Grecia)
Steaua Bucureşti (România)
Udinese (Italia) 
Athletic Bilbao (Spania) 
Lazio Roma (Italia) 

Urna C 
FC Salzburg (Austria) 
Maccabi Haifa (Israel) 
FC Zurich (Elveţia) 
OB Odense (Danemarca) 
Lokomotiv Moscova (Rusia) 
PAOK Salonic (Grecia) 
Birmingham (Anglia) 
Stoke City (Anglia) 
Rennes (Franţa) 
Austia Viena (Austria) 
Rapid Bucureşti (România)
Hannover 96 (Germania) 

Urna D 
Vorskla Poltava (Ucraina)
Wisla Cracovia (Polonia) 
FC Vaslui (România) 
FC Sion (Elveţia) 
Sturm Graz (Austria)
Maccabi Tel Aviv (Israel) 
Slovan Bratislava (Slovacia) 
Legia Varşovia (Polonia) 
Maribor (Slovenia) 
AEK Larnaca (Cipru)
Malmo (Suedia) 
Shamrock Rovers (Irlanda) 


0 comentarii: