sâmbătă, 18 februarie 2012

Neputinţa faţă în faţă cu profesionalismul

Cluburile mari au început să se intereseze de puştiul teribil Ola John(foto: uefa.com)

Fiecare
 clipă a vieţii noastre e alcătuită din mici aşteptări.
Plini de aşteptări au fost şi toţi oamenii care au urmărit de pe stadion sau din faţa micilor ecrane partida Steaua-Twente. Cel puţin 75% dintre românii interesaţi de fotbal au tânjit 90 de minute după o victorie a roş-albaştrilor. Visele cam începură a se spulbera în minutul 53' când Ola John, care după ce în prima repriză l-a cam ameţit pe ex-craioveanul Dănănae, l-a lobat elegant pe Tătăruşanu cu o executie la care doar un sfert din fotbalişti ar fi apelat şi care le-ar fi ieşit doar unui alt sfert din cel iniţial. Totul a pornit de la Prepeliţă, care a ratat o pasă pe lângă minge. Golul vine după o primă repriză bună a Stelei, care a dominat cel puţin din punct de vedere statistic. Tatu rata prima ocazie mare în minutul 20, dupa ce s-a despărţit cu greu de minge la fel ca şi în restul fazelor din această partidă. Părerea mea despre Tatu este că accidentarea din prima parte a sezonului l-a ruinat, acum nefiind în stare decât să protejeze secunde bune la rând mingea, iar apoi în majoritatea fazelor să o piardă cu o pasă greşită sau printr-o deposedare a adversarilor. Cât despre finalizare, brazilianul trage mereu tare dar departe de spaţiul porţii. Să sperăm totuşi că treptat îşi va reveni la forma iniţială din vremurile trecute.
Şi Rusescu a avut un şut care a trecut puţin pe lângă bara porţii lui Mihailov.
După părerea mea Twente şi-a adjudecat jocul prin persoana lui Steve McClaren. Prima decizie excelentă a tehnicianului englez a fost purtarea acţiunilor ofensive pe partea dreaptă a terenului. Probabil McClaren a gasit acolo punctul slab al echipei, antrenorul urmărind partidele de pregătire din Antalya şi observând dificultatea lui Stan de a găsi cel mai bun fundaş dreapta, nici una din optiuni nefiind nemaipomenita. Astfel puştiul Ola John, şi marcator al unicului gol, a fost ţinta tututor acţiunilor de atac, majoritatea fiind finalizate cu centrări către atacanţii clubului din Enschede. Poate totuşi mai inspirate ar fi fost nişte patrunderi către centrul terenului, zona de unde a plecat şi golul.
Un lucru care nu prea i-a ieşit eroului de la Middlesbrough a fost situaţia lui Lukk de Jong. Acesta a fost bine imobilizat de Chiriches, omul care în august 2011, îl ţinea nemişcat pe Benzema, la inaugurarea National Arena.
Bicfalvi s-a zbătut pentru fiecare minge(foto: uefa.com)

Omologul lui McClaren: Ilie Stan a făcut cele mai mari greşeli la alegerea echipei. În ciuda faptului ca a ratat pregătirea de iarnă, accidentat fiind, din cele auzite, Latovlevici era pregatit fizic să joace joi seară. Totuşi omul de pe banca Stelei a ales să-l titularizeze pe Brandan pe stânga, dupa ce că trecuse mult timp de când el nu mai evoluase pe acest post. Mai mult Brandan a ajuns cel mai bun om al echipei din postura de mijlocaş central.
Astfel, axa de jucatori de la mijlocul terenului a fost formată din Tănase, Bicfalvi, Prepeliţă şi Rusescu. Tănase nu a rupt gura târgului dar nici n-a făcut greşeli majore. Bicfalvi i-a ţinut excelent locul lui Bourceanu, fiind extrem de sigur pe el, în ciuda criticilor din ultima perioadă. Problemele încep odată cu Prepeliţă. Jucătorul de la care a plecat şi golul lui Twente cred ca ar fi evoluat mult mai bine pe partea dreapta, în locul lui Rusescu, în centrul liniei mediene urmând să evolueze Bicfalvi şi Brandan. În acest mod i se dădea şi lui Rusescu şansa de a evolua în atac, locul unde fără îndoiala se descurcă cel mai bine şi unde a făcut meciuri bune alături de Nikolic.
În condiţiile de faţă Twente pleaca cu 85% şanse la calificare însă romanii tipic tradiţional rămân cu speranţa... Speranţa la.. calificare. Speranţa că Bourceanu şi poate Latovlevici şi Chipciu vor putea schimba ceva, vor putea să ne conducă către CALIFICARE.


ANALIZĂ GOL:
În momentul în care Prepeliţă dă pe lângă minge, linia de fundaşi a Stelei, stă corect. Ola John este nemarcat nimeni putând să se aştepte la o asemenea greşeală. John intră în contact cu mingea şi avanseaza cu ea în poziţie centrală, trecând în viteză de fundaşii roş-albaştrii.
În momentul în care John ajunge la marcajul careului lui Tătăruşanu, il vede pe acesta puţin ieşit(probabil surprins de fază şi neştiind ce să facă - probabil dorind să închidă unghiul) şi il lobează elegant. 1-0 pentru Twente

1 comentarii:

.... vai de capul lor steOAIA!