luni, 15 august 2011

Steaua - "U" Cluj 2-1

Steliştii au câştigat aseară partida disputată la Ploieşti, după un joc nu foarte spectaculos, dar închegat şi destul de bine pus la punct. Se vede că Ronny Levy nu a stat degeaba în perioada pe care a avut-o la dispoziţie şi când te gândeşti că managerul a spus că jocul Stelei este abia la 60%, atunci parcă ai speranţe pentru viitor.
Meciul nu a început foarte bine pentru Steaua, care s-a văzut pusă la respect de ocaziile clujenilor din primele minute. Dar apoi roş-albaştrii au preluat iniţiativa. După mai multe faze bine lucrate, în minutul 12, Latovlevici profită de neatenţia clujenilor şi execută repede o aruncare de la margine, până la Tănase care urcă cu mingea la picior până în careu unde îi pasează lui Mihai Costea, care finalizează în doi timpi şi marchează al doilea gol în două meciuri la Steaua. Echipa lui Levy a făcut un joc bun până la pauză, iar clujenii au părut total demoralizaţi de golul lui Costea.
După pauză, nimic schimbat. Tot steliştii la conducerea partidei, dar de data asta cu câteva ocazii timide ale Universităţii. În minutul 67, Levy îl schimbă pe Tănase, care a scăzut în randament şi îl introduce pe Raul Rusescu. Efectul acestuia a fost imediat. Peste 7 minute reuşeşte un şut de zile mari şi marchează pentru 2-0. Meciul părea terminat. Totuşi, la 2 minute după, o greşeală în apărarea Stelei îi permite lui Steven Pele să reducă din diferenţă. Totuşi, forcingul mult-aşteptat al clujenilor a întârziat să apară şi tot Steaua a fost cea care a ţinut mingea sus, prin eforturile impresionante ale nou-intratului Nikolic.
În concluzie, un joc bun făcut de Steaua, nu foarte spectaculos, dar pragmatic. De remarcat sunt: Mihai Costea, care a dar din nou un randament bun, Rusescu, care a avut rolul de "super-rezervă" şi Nilolic, care, cu toate că nu a reuşit prea multe, a acţionat ca un vârf inteligent, ţinând mingea sus pe final de partidă. Remarcaţii mei negativ au fost jucătorii care au alcătuit flancul drept al Stelei. Nici Marinovic, nici Nicoliţă nu au fost în apele lor, şi cred sincer că Bănel ar trebui scos în curând din echipă, iar Levy să treacă la un sistem 4-3-3. Pur şi simplu, Bănel nu pare să aibă valoarea necesară pentru a fi în primul 11 al Stelei.
Vom reveni pe parcursul zilei de azi cu câteva imagini de la partidă, direct din tribune. Până atunci:
FORZA STEAUA!

0 comentarii: