luni, 18 iulie 2011

Echipamentul lui Man United 11/12 - Tradiţie şi inovaţie

În ultimii ani Manchester United a avut vânzări de tricouri astronomice peste tot în lume. Sigur că faima clubului şi a jucătorilor au influenţat acest lucru, însă eu cred că design-ul tricourilor purtate de băieţii lui Ferguson i-a atras foarte mult pe fani. Cine poate uita tricoul roşu cu guler alb ridicat, făcut celebru de Eric Cantona (totuşi nu vă sfătuiesc să-l purtaţi aşa, nu de alta, dar în România aţi fi luaţi drept "cocalari").

Design-ul echipamentului de acasă din acest an îmbină clasicul cu modernul. Nike a reuşit să îmbine foarte bine clasicul roşu şi alb într-un design simplu dar atrăgător. Combinaţia tradiţională de şorturi albe şi jambiere negre s-a păstrat, de remarcat fiind modelul inedit de pe jambiere, marca Nike. 



Echipamentul de deplasare nu mai păstrează tradiţionalul alb şi negru, firma Nike oferindu-ne un design cu totul special. Tricoul este de un albastru intens, completat de dungi orizontale negre, cu un design specific celui lansat de Nike în acest sezon. Şorturile şi jambierele negre completează perfect acest look neconvenţional.





0 comentarii: