joi, 7 iulie 2011

Bilasco out de la Steaua

Deşi echipa suferă în compartimentul ofensiv, roş-albaştrii s-au despărţit astăzi de unul dintre puţinii atacanţi de meserie pe care-i mai aveau în lot. 

Jucătorul adus în toamna anului trecut de laUnirea Urziceni s-a despărţit de Steaua după numai cîteva luni. Cedarea lui Bilaşco certifică faptul că Steaua şi ŢSKA sînt aproape de un acord în transferul lui Junior Moraes în Ghencea, roş-albaştrii apelînd la acest şiretlic pentru a evita problemele contractuale ale jucătorului cu Gloria Bistriţa.

Bilaşco s-a antrenat normal în această dimineaţă, dar a surprins pe toată lumea după prînz. A plecat în urmă cu cîteva momente din cantonamentul Stelei din Austria şi va semna cu o echipă din China. Fotbalistul a fost criticat în dese rînduri de patronul Gigi Becali din cauza evoluţiilor sub aşteptări, regăsindu-se pe "lista neagră" a patronului.

Bilaşco este cel de-al cincilea atacant care părăseşte Steaua la finalul sezonului 2010-2011, după Romeo Surdu (plecat liber de contract la Rapid), Marius Onofraş (Khazar Lankaran), Lucian Burdujan (Cernomoreţ Odessa) şi Maicon de Oliveira (revenit la Volin Luţk). Practic, Steaua nu mai are în lot nici unul din atacanţii cu care a încheiat sezonul trecut.

Bilaşco a fost al doilea marcator al Stelei în sezonul trecut, după Bogdan Stancu, plecat în iarnă la Galatasaray.

5 goluri a marcat Bilşco în cele 25 de meciuri jucate în tricoul Stelei


sursa: www.gsp.ro

0 comentarii: