luni, 18 octombrie 2010

Marcel Raducanu, una din marile legende ale STELEI are probleme grave de sanatate

Fostul mare jucător al Stelei, Marcel Raducanu, care a evoluat pentru roş-albaştri între anii 1972 şi 1981, riscă să rămână paralizat din cauza unor probleme grave de sănătate. 

Fotbalistul care a fost desemnat doi ani la rând, 1979 şi 1980 drept cel mai bun jucător român al anului spune că are dureri foarte mari la coloană.

"Am crezut că am scăpat de durerile de spate, dar se pare că mă chinuiesc toată viaţa. Eram în cantonament la munte cu o grupă de juniori de la şcoală când m-au apucat nişte dureri groaznice. Câteva nopţi nu am dormit deloc din cauza coloanei. Îmi dădeau lacrimile de durere, nici nu mai puteam să stau în pat. Am chemat pe cineva de la şcoală să se ocupe de băieţi pentru că nu eram în stare nici să fac doi paşi", a declarat Raducanu pentru Click.

Fostul jucător al Stelei vrea să evite operaţia şi deocamdată a ales să se trateze doar cu medicamente şi unguente, o intervenţie chirurgicală putând duce chiar la paralizie.

"Încerc totul pe cale medicamentoasă, pentru că altfel e de rău. Dacă ajung la cuţit, risc să rămân paralizat. Mi-e o frică de astea de nu-ţi spun! Încerc tot felul de unguente şi calmante...să vedem, poate îşi fac efectul. Că nu mai suport durerile astea", a mai spus Răducanu.(sursa: www.fcsteaua.ro)


Toti stelistii, inclusiv echipa blogului nostru ii ureaza sanatate si insanatosire cat mai rapida.



1 comentarii:

Andrei, felicitari pt initiativa si bv faci o treaba buna, si din partea mea sanatate si insanatosire cat mai rapida ;)