joi, 26 ianuarie 2012

Barcelona - Real Madrid(Analiză)

©barcablaugranes.com

Ieri am asistat la încă un episod extraordinar din serialul în faţa căruia stau mereu cu sufletul la gură, milioane de telespectatori, din toate colţurile lumii. Meciul s-a terminat egal, poate incorect faţă de situaţia din teren şi Barca s-a calificat în faza următoare a Cupei Spaniei, Real fiind eliminata, asta după rezultatul din tur: 1-2. La pauză, după spusele lui Jose Mourinho, jucătorii i-au spus:
"E imposibil să baţi Barca pe Camp Nou"
Prima repriză a aparţinut Realului, însă Barca a marcat. Madrilenii au ratat 4 ocazii mari prin Higuain(de doua ori, o dată în primele secunde ale partidei), Ronaldo şi Ozil(şut extraordinar în bară).
Ceea ce i-a dat un alt aer acestui Real-Barca a fost tactica gândită de Mourinho, care a reuşit cât de cât să o ţină pe Barca în frâu, aceştia având ca de obicei posesie superioară(60%), dar nereuşind să îşi creeze ocazii.
Totuşi Barcelona a marcat de două ori în finalul primei părţi prin Pedro şi Dani Alves. Primul gol a fost marcat în urma unei recuperări a lui Alves, care a pasat până la Messi. Argentinanul a urcat cu balonul catre centrul terenului, iar asemenea lui a făcut şi Fabregas, care l-a tras după el pe Ramos, Pedro rămânând nemarcat în partea dreaptă a terenului, acesta primind o pasă săltată de la Messi, printre apărătorii lui Real, 3 la număr veniţi să il oprească pe "Balonul de aur".
Ramos nu şi-a respectat poziţia în teren, fiind disperat să îl oprească pe Messi, după ce a cazut în capcana lui Fabregas. Messi şi-a vazut excelent coechipierul şi l-a găsit cu o pasă săltată printre apărătorii lui Real, Pedro nedezamăgind şi marcând.
Golul lui Alves a venit în urma unei lovituri libere executate de Messi. Acesta a bătut, mingea a fost respinsă de Pepe, în cele din urmă ajungând la Dani Alves, care a şutat la vinclu din prima. Şutul a fost imparabil, însa daca ar fi ales altă varianta, brazilianul ar fi putut creea o fază de gol, apărarea lui Real fiind uşor răsfirată. Iată de ce:
Se poate observa cum un număr mare de Madrileni nu au în marcaj jucători adverşi. În dreapta lui Iker Casillas, Alexis Sanchez este liber, însa în poziţie de off-side. În poziţie regulamentară este lângă poartă nemarcat Pique, spre care aleargă disperat Kaka. La marginea careului este liber Xavi, care poate primi mingea pentru un eventual şut.
Repriza a doua a continuat ceea ce se întâmplase în prima, dominaţie Madrileană. Mourinho a prezentat aseara un Real ofensiv, interesat mai degraba de atac şi de acţiunile ofensive, decât de apărarea porţii lui Casillias, mentalitate total opusă partidei din tur.
Primul gol al lui Real a fost marcat de Cristiano Ronaldo, în urma unei acţiuni foarte frumoase, o multitudine de pase reuşite culminând cu trecerea lusitanului de Pinto şi introducerea balonului în poartă.
Mingea este primită de Ozil de la Xabi Alonso, iar acesta o expediază mai departe la Ronaldo, care scapă de marcajul superficial al lui Abidal. Ozil mai are şi alte două variante: să paseze la Benzema care ar fi putut scăpa de lângă Pique sau la coechipierul de lângă el.
Ultimul gol al partidei a fost înscris de Benzema după o minge respinsă de Kaka. Francezul nu a avut probleme în a-i depăşi pe Puyol şi Pique(repliaţi între timp) şi a marcat, rămânând singur cu Pinto.
Pique a încercat sa degajeze balonul, care însă a ajuns la Kaka, care l-a lovit cu capul până la Benzema. Puyol a reuşit să se replizeze, lasându-l pe Ozil liber. Pique s-a repliat şi el dar n-a reuşit sa ajungă în faţa lui Benzema, pe traseul către gol. Dupa ce i-a depăşit pe cei doi fundaşi ai naţionalei Spaniei, Benzema a avut doua variante: şut la poarta lui Pinto şi pasă la Ozil, care ar fi finalizat cu poarta goala. A ales-o pe prima şi a înscris. Interesantă este poziţia fundaşilor din momentul centrarii lui Pique: Pique în locul lui Dani Alves, brazilianul puţin în faţa lui, în apropierea lui Kaka, Puyol având grija ca Ozil să fie marcat, iar Abidal, fără om, în partea stângă. Benzema este complet liber.
Cele două manşe duc la victoria şi calificarea Barcei, dar meciul de aseara poate fi mult mai important pentru Madrileni. De ce? Pentru că pentru minute bune Realul a crezut în şansa de a câştiga, de a o învinge pe Barca la ea acasa. Ce a stat în calea acestui succes? Să spunem doar că arbitrul a greşit şi pentru Real şi pentru Barca, dar Barca a fost favorizat în momente, în care ar fi putut fi faze cheie pentru Real şi ca pe final această regină a fair-play-ului a "exersat" trageri de timp şi alte procedee necurate.

(pentru a mari imaginile cu fazele de la gol daţi click pe ele)

Iată aici rezumatul partidei

1 comentarii:

era de asteptat sa bata Barcelona